16. CORTUL FRANCEZ

de Andrei Sommer

Mi se pare normal ca în şirul acestor poveşti ale neîncetatelor peregrinări, ale schimbărilor de decor şi ale aventurii turistice, CORTUL să devină un personaj important şi semnificativ pentru un întreg stil de viaţă. Noul cort, adus din Franţa, nu mai era un adăpost de safari în junglă, ci o casă. Avea prispă, unde 4-5 persoane puteau sta la masă în fotolii pliante, hol în care se putea lua masa dacă vremea era rea, două dormitoare de câte două locuri (saltele pneumatice), etanşe la insecte şi alte vietăţi, o bucătărie, ferestre cu umbrare, intrările erau închise cu fermoare. E drept că ocupa un teren de vreo 20 mp şi cântărea peste 20 kg cu scheletul metalic cu tot, că montarea scheletului şi a închiderii de pânză necesita cel puţin două persoane şi dura minimum o oră, dar oferea maximum de confort pentru aventura turistică a unei familii uşor îmburghezite, posesoare de maşină. Era de culoare albastru închis cu partea de acoperiş bleu pal şi când l-am montat prima oară pe pajiştea complexului CFR de la Snagov era o apariţie insolită, un fel de OZN.

Într-o viaţă de aproape 20 de ani, în care au crescut în şi pe lângă cort copii şi nepoţi, cortul nostru a fost aşezat pe plajele de la Nisipurile de Aur, în campingurile din Saltzburg, Budapesta, Viena, Lucerna, sub pinii din Roma, printre viile Toscanei, sub zidurile Bizanţului, în curţi de săteni la Căldăruşani, pe Valea Izei sau pe malul lacului de la Paltinu, în campingul de la Râşnov, dar, mai ales pe nisipul plajei „Dobrogean” de la 2 Mai. Repede a încetat de a fi singular în peisajul românesc – la mare tot mai mulţi abandonau vilegiatura la „gazde” şi au apărut primele amenajări de utilităţi în „camping”. Foarte curând am făcut adepţi ai campingului, întâi familia Birta, care a preluat cortul nostru olandez, apoi Miron şi Liana Băltăţeanu care au devenit fanatici ai campingului pe plajă.

Chiar merită să ne oprim puţin asupra farmecului vieţii de campingist. Instalarea taberei pe plaja „campingului” 2 Mai era o chestie cu mare dichis. După montarea cortului şi a corturilor-dormitor, urma instalarea „mobilierului” – în primul rând umflatul saltelelor pneumatice (la care puneam petice speciale la un atelier de vulcanizare de pe strada Galaţi, lângă Piaţa Gemeni). Apoi, în timp ce Nana instala „dulapul” de lenjerie pliant (o capodoperă de croitorie personala, anticipând cu zeci de ani produsele IKEA), eu săpam cu cazmaua de excursie „Lineman” o groapă în nisip în „holul”cortului, în care îngropam la rece borcanul cu fripturi de porc înecate în untură topită. Urma instalarea bucătăriei într-o nişă specială a cortului, protejată de bătaia soarelui cu o copertină. Montam două măsuţe pliante, una pentru „aragaz”, alta de veselă, suspendam rafturile de sârmă pentru veselă şi tacâmuri. Odată cu cortul, sau poate cu altă ocazie (congres), Tatamare ne-a echipat cu un „Campingaz” cu două ochiuri şi o butelie de 3 litri. Buteliile de camping se umpleau la o bază de gaze lichefiate în Dămăroaia, cu o coadă de cel puţin o oră. Odată, pentru mers la Bran peste câţiva ani, am umplut-o la un vecin al bazei, cam colorat, ca să scap mai repede. La Bran s-a dovedit că o umpluse cu apă.

Dar să revin la camping. După instalarea dulapului cu rafturi pentru fiecare membru al familiei, a bucătăriei, se montau pe una din barele interioare ale scheletului multe cârlige de sârmă groasă, în formă de S, de care se atârnau umeraşe pentru rochii, haine, geci şi altele. Când totul era gata, se aşternea în tot holul un ţol făcut la război din cârpe vechi – cortul mare nu avea podea de cauciuc/plastic, doar corturile-dormitor. Preşul de cârpe era foarte bun pentru că nisipul adus pe tălpi se scurgea (cât de cât) printre şuviţele de cârpă… Instalaţia de iluminat consta într-un felinar de camping electric, legat cu un cablu (de cel puţin 20 de metri) la una din prizele instalate pe un stâlp de lumină al campingului. Existau la început wc-uri turceşti, cu fosă, vidanjate zilnic iar apa de spălat se lua de la una din cele câteva cişmele. Noi am instalat un spălător personal lângă cort. Odată cu Campingazul, Tatamare a adus un fel de burduf de pânză cauciucată, cu o capacitate de 10 litri, care se atârna de un trepied special şi avea în partea de jos un mic robinet. Semăna cu un uger bine dezvoltat şi s-a numit „vaca”. În locul de lângă cort unde urma să fie instalată „vaca” săpam în nisip o groapă adâncă, de mai bine de jumătate de metru, pe care o umpleam cu pietre adunate de copii de pe plajă şi din apă, din ce în ce mai mari de la fund la suprafaţă, unde realizam o mică pardoseală concavă din pietrele mari şi plate care se găsesc din belşug pe plajele din zonă. Se vede că lecţiile despre drenuri şi puţuri absorbante din anul I n-au fost chiar degeaba. La cişmeaua cu „vaca” ne spălam pe mâini, pe faţă, pe dinţi, mă bărbieream. Undeva lângă wc-uri erau şi nişte duşuri, dar eu păstram sare din apa mării până la întoarcere la Bucureşti. Din aceeaşi sursă de echipament turistic aveam şi o cutie „termofix”, în care puneam la rece unt, lapte, mezeluri, cu săculeţele de lichid pe care le ţineam la congelatorul de la restaurantul „Dobrogean” de alături. În fine, apa de la cişmelele locale nefiind sigură, ne duceam odată la câteva zile la Mangalia cu maşina să umplem câteva canistre cu apă. Evident, se pune întrebarea: nu era mai simplu la hotel? Sau măcar la gazdă, în sat – unde gospodinele făceau nişte ciorbe de peşte extra şi tăvi pline de stavrizi prăjiţi. Noi ciorbe de peşte nu făceam. În schimb, prăjeam cantităţi de guvizi cumpăraţi de la pescari şi consumam midii delicioase adunate de la dig sau cumpărate pe plajă şi preparate magistral de Liana. La întrebarea de mai sus se poate răspunde ca în bancul cu posibilitatea construirii socialismului în Elveţia: „da, se poate, dar ar fi păcat…”

În campingul de la Nisipurile de Aur, în Bulgaria, am avut ca vecini de cort o familie de englezi veniţi cu o „caravană” – doi soţi cu doi copii cam de o vârstă cu Maia şi Ileana. Stam serile la un wisky şi o ţigară povestind fiecare despre ţara lui şi despre familii. George Jones era un tip înalt, bine făcut, cu o mustaţă impresionantără sucită, ca de ofiţer în armata Indiilor. Era foarte interesat de România, pe care n-o cunoştea decât de la înălţime fiindcă fusese în război pilot RAF şi bombardase rafinăriile de la Floreşti. Până la moartea lui, acum câţiva ani, ne scriam de sărbători câte o lungă scrisoare de „dare de seamă” despre familie, sănătate, profesie (era profesor la o universitate din sudul Angliei). Când am ajuns la Ileana în Anglia le-am făcut o vizită la Oxshott, în Sussex. Relaţia mea cu Jones se poate înscrie în şirul coincidenţelor ciudate, fiind un fel de preludiu al „anglicizării” familiei şi mai ales pentru că viitorul meu cuscru din Anglia, Robin Shirley-Smith, fusese şi el pilot RAF.

Anunțuri